În căutarea fecioriei (și pentru părinți!)

Cei mai vârstnici adesea prezintă generația în devenire drept una libertină, fără valori… adică needucată și stricată. Probabil tineri din această categorie au fost în toate vremurile, însă acum mai mult ies în evidență. Cu toate acestea o bună parte dintre tinerii de astăzi dau dovadă de mult mai multă verticalitate, decât părinții acestora.

De cele mai multe ori îi apreciem și-i catalogăm pe tineri după cele exterioare, dar nu apucăm să discutăm cu ei și astfel să le descoperim partea cea bună și frumoasă. Apoi, de multe ori, neajunsurile copiilor sunt oglinda părinților, care n-au știut, n-au vrut să le dea componentele unei morale autentice.

Mișună stereotipuri că tinerii trebuie lăsați în deplină libertate, căci „așa-i vremea”. Or, tinerii dintotdeauna au avut nevoie de sprijin, îndrumare, încurajare, dragoste… și corectă ghidare în viață din partea celor maturi.

„Nu ne implicăm în relația lor”, spun unii părinți, pentru ca alții să cadă în cealaltă extremă, privându-i de libertate pe copii lor chiar în cele mai intime decizii, considerându-i proprietate privată.

Tânărul trebuie supravegheat și ajutat în cele mai sensibile aspecte ale vieții, iar decizia o face fiecare în parte. Indiferent care îi sunt idealurile și preferințele, acesta trebuie să râvnească o viață curată, sănătoasă, optimistă și cu roade. Cultivând dragostea autentică, le putem dobândi pe celelalte. Doar în creștinism dragostea „îndelung rabdă, este binevoitoare, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul, nu cade niciodată” (I Corinteni 13, 4-8).

Avem și tineri care râvnesc astfel de dragoste și-s mulți. Atâta doar că aceștia nu se laudă cu virtutea fecioriei, pentru că nu e în vogă. În schimb reușesc să se fălească alții, cei dezordonați, cu păcatele și viciile săvârșite, pentru ca apoi să plângă, să sufere.

Așa-i fărădelegea, foarte ademenitoare în ale sale, dar vătămătoare vieții noastre. Răul e ca o boală, de care trebuie să ne ferim, iar dacă am contactat-o, să ne tratăm cât mai repede.

Să înțelegem că fecioria este un dar divin și se referă nu doar la cele trupești, dar, în primul rând, la cele sufletești – la minte și inimă. Este curățenia râvnită de dragul Domnului, spre binecuvântarea vieții și spre alese bucurii și împliniri duhovnicești.

Gânduri profunde despre feciorie găsim la Sfântul Ioan Gură de Aur, încât de-a dreptul, citind, vrei să rămâi feciorelnic: „Admir pe cei care se înscriu la această luptă a fecioriei, dar nu osândesc pe cei care rămân în afara luptei… N-am nici un drept să osândesc pe un om care se mulţumeşte cu un bine mai mic pentru că nu poate atinge un bine mai mare; el singur se lipseşte de lauda şi de admiraţia cuvenită celui care a îmbrăţişat binele cel mare, fecioria!… Căsătoria este bună; şi tocmai pentru aceasta e minunată fecioria, pentru că e mai bună decât ce este bun şi este cu atât mai bună cu cât este mai bun căpitanul unei corăbii decât corăbierii, generalul, decât soldaţii… Fecioria este superioară şi stării îngereşti, îngerii într-adevăr nu se însoară, nici nu se mărită, dar nu sunt alcătuiţi din trup şi sânge, nu locuiesc pe pământ, nu ţin piept unei mulţimi de patimi, n-au nevoie de mâncare şi băutură; nu-i pot încânta şi moleşi cântecele plăcute, nu-i poate atrage frumuseţea oamenilor, nu-i poate vrăji nimic… Căsătoria este de mare folos pentru cei care şi acum, după predicarea Evangheliei, se tăvălesc în mocirla patimilor, pentru cei care doresc să ducă o viaţă asemănătoare porcilor, pentru cei care nu se pot stăpâni de a-şi strica trupul şi sufletul în locaşurile de desfrâu. Pentru aceştia, deci, căsătoria este de mare folos, căci îi scapă de necurăţie, îi scapă de umblatul din femeie în femeie şi le dă putinţa să trăiască în sfinţenie şi castitate…”.

Bine ar fi să fie viața feciorelnică! Însă nici căsătoria nu trebuie să fie o poartă deschisă poftelor. Și în viața de familie trebuie să fie prezentă înfrânarea! Să fim stăpâni pe pornirile noastre păcătoase și să ducem această luptă acerbă cu diavolul, păstrând curățenia, ca să nu ardem!

Părintele Paisie Olaru, un mare duhovnic român, spunea: „Tinerilor le dau canon ca, mai înainte de căsătorie, să fie cuminţi şi cinstiţi; iar după cununie, le dau canon să nască copii câţi le va da Dumnezeu, să nu facă avorturi, nici să se păzească pentru a nu avea copil. Apoi, să-şi aibă un duhovnic bun, să se mărturisească des şi să păzească legile Bisericii, postul, înfrânarea şi cumpătarea.”. Doar astfel ai șansa să te simți curat, fericit și împăcat cu Domnul.

Harul fie cu toţi care iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos întru curăţie.” (Efeseni 6, 24).

Să râvnim fecioria, chiar dacă am pierdut-o!

Preot Octavian MOŞIN
Material publicat în ziarul „Literatura și Arta”

Реклама

Добавить комментарий

Заполните поля или щелкните по значку, чтобы оставить свой комментарий:

Логотип WordPress.com

Для комментария используется ваша учётная запись WordPress.com. Выход / Изменить )

Фотография Twitter

Для комментария используется ваша учётная запись Twitter. Выход / Изменить )

Фотография Facebook

Для комментария используется ваша учётная запись Facebook. Выход / Изменить )

Google+ photo

Для комментария используется ваша учётная запись Google+. Выход / Изменить )

Connecting to %s