Două socoteli !

Nicuşor, un băieţel de nouă ani, era de faţă când mama sa a plătit lucrătorilor. Nicuşor s-a gândit că şi el face mamei sale mici treburi, pentru care nu-i plăteşte nimic. El şi-a amintit toate treburile făcute şi le- a însemnat pe hârtie.

 La prânz, când s-a aşezat la masă, mama a găsit sub şerveţelul său următoarea scrisoare:

        ,, Mama e datoare lui Nicuşor:

Pentru că merge zilnic după pâine ………………………………..        10 lei

Pentru că păzeşte uneori laptele să nu dea în foc ……………….       5 lei

Pentru că o leagănă pe surioara lui ……………………………. ….       15 lei

Pentru că e ascultător şi silitor la şcoală …………………..…….        15 lei

Pentru că a dat apă la pui …………………………………………..          5 lei

Pentru că a dat mîncare la răţuşte ……………………………………    15 lei

                                                                  Total …………………     65 lei”

Mama a citit scrisoarea şi n-a spus nimic. Seara, la cină, Nicuşor a găsit sub şerveţelul său 65 lei. Era cum nu se poate mai vesel, dar, când a vrut să bage banii în buzunar, a zărit o scrisoare în care era scris:

,,Nicuşor e dator mamei sale:

Pentru nouă ani fericiţi, petrecuţi lângă părinţii săi …………..      nimic

Pentru hainele sale curate şi frumoase ………………………..       nimic

Pentru toate îngrijirile cât a fost bolnav ……………………….       nimic

Pentru toate bucuriile pe care i le fac părinţii ………………….      nimic

Pentru nopţile nedormite …………………………………………..      nimic

Pentru că îl iubeşte şi-l va iubi mereu ……………………………..    nimic

                                                        Total ………………..  nimic”

Citind această scrisoare s-a ruşinat. S-a aruncat de gâtul mamei sale, i-a înapoiat banii şi i-a spus:

– Iartă-mă, mamă! Cererea mea a fost nesocotită. Voi face de acum înainte tot ce îmi vei cere, fără să mă gândesc la plată.

Dragi cititori, şi mai mari şi mai mici, nu uitaţi de mamele voastre !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s