Raport de activitate pentru activităţile tematice: ,,Săptămîna Căsătoriei”

Presfinţitului PETRU,

Episcop de Ungheni şi Nisporeni

De la Preot Nicolai BOIAN,

Preşedintele Mişcării eparhiale ,,Pentru apărarea şi promovarea Fecioriei, a Vieţii şi Familiei Tradiţionale”

 

R A P O R T   D E   A C T I V I T A T E

Preasfinţite Stăpîne, cu binecuvîntarea şi cu rugăciunile Preasfinţiei Voastre , în perioada 7-14 februarie, numită ,,Săptămîna Căsătoriei”, Mişcarea eparhială ,,Pentru apărarea şi promovarea Fecioriei, a Vieţii şi Familiei Tradiţionale”, a întreprins cîteva activităţi tematice.

Cu acest prilej s-au petrecut acţiuni care au avut următoarele scopuri:

  • de a promova familia tradiţională, compusă din bărbat+femeie+copii;
  • de a provoca tinerii să se păstreze curaţi trupeşte şi sufleteşte pînă la Căsătorie;
  • de a pregătii tineri pentru a întemeia o familie trainică;
  • de a încuraja tinerii să se căsătorească la vîrsta corespunzătoare, nici prea devreme, nici prea tîrziu, irosindu-şi tinereţea;
  • de a promova tinerii să se căsătorească în cazurile în care prietensc de foarte mult timp, trăiesc împreună şi nu sunt cununaţi;
  • de a promova familii exemplare;
  • de a face cunoscută Mişcarea şi site-ul Mişcării familiafericita.wordpress.com

În acest context, cu binecuvîntarea Preasfinţiei Vostre, ca un susţinător deosebit al tinerilor, s-au petrecut:

I. Lecţii, Seminarii şi Conferinţe în parohiile din cuprinsul Eparhiei:

Raionul Ungheni:

  1. Conferinţa ,,Familia creştină şi problemele adolescenţei.” în s. Măcăreşti, Preot Alexandru BUZA;
  2. Lecţie ,,Alege o familie sănătoasă!” în s. Pîrliţa, Preot Vasile GUIJA;
  3. Conferință, ,,Familia creștină contemporană” în s. Todirești, Preot Ioan GAJIM, invitat Ioan GAJIM, student la teologie în România;
  4. Lecție ,,Familia creştină şi provocările ei” în s. Bumbăta, Preot Vasile BULANCEA;
  5. Seminar ,,Familia tradițională, cuplul bărbat+femeie, un dar al Raiului” în s. Unțești, Preot Serghei CAVCA, invitat Cavca Constantin, student la teologie în România;

Raionul Călăraşi:

  1. Seminar ,,Familia creştină este una fericită.” în s. Onişcani, Preot Viorel GHIMPU;
  2. Lecți ,,Familia este celula societății”. în s. Țiberica, Preot Ioan MARIȚ;
  3. Lecție practică ,,Familia în viziunea tînărului ortodox”. în s. Temeleuți, Preot Viorel BADAN;
  4. Conferință ,,Familia tradițională este o marea valoare a societății”, în s. Bravicea, Preot Rostislav ŢIMBAL, membru al Mişcării.
  5. Conferință ,,Familia creștină”, în s. Bahmut, Preot Oleg ISTRATI;
  6. Lecție ,,Familia Fericită” în s. Dereneu, Preot Florin MARIN;

Raionul Nisporeni:

  1. Seminar ,,Familia tradiţională – izvor de pace !” în s. Mileşti, Preot Vitalie COZARI;
  2. Seminar ,,Familia și originea ei biblică”. în s. Vărzărești, Preot Leonid ŢUGULEA, membru al mişcării;
  3. Lecţie ,,Familia creştină”, S. Bălăneşti, r. Nisporeni, Preot Gheorghe TALPĂ.

Raionul Hînceşti:

  1. Lecţie ,,Familia în societate e ca grîul pentru pîine!”, în s. Pogăneşti, Preot Pavel HERGHELIGIU;
  2. Lecţie ,,Insemnatatea familiei si păstrarea ei”, în s. Ciuciuleni, Preot Ioan PÎRĂU;
  3. Conferință ,,Familia în societatea contemporană : între dăinuire și decadență”, în s. Buțeni, Prept Vasile PREPELIŢĂ. La această conferinţă au participat 13 reprezentanţi ai instituţiilor publice din raza localităţii.

Total au participat 17 sate, cu un impact de aproximativ 1000 tineri. Preoţii au fost pregătiţi, avînd proiectoare, filme şi alte mijloace de transmitere a informaţii. La aceste conferinţe au participat mulţi invitaţi, din diferite domenii.

Fiecare articol în parte a fost plasat pe site-ul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni www.episcopia-ungheni.md , iar cu descriere detăilată şi fotografii le puteţi vedea pe site-ul mişcării www.familiafericita.wordpress.com , în secţiunea ,,Săptămîna Căsătoriei”.

II. Cu binecuvîntarea Preasfinţiei Voastre, pentru promovarea familiilor model, am luat un interviu de la Preotul Simion CULEAC, cleric la catedrala episcopală ,,Sf. Bin. Cnz. Alexandru Nevschi”, din or. Ungheni, care are 5 copii. Articolul a avut un impact foarte mare, devenind foarte popular pe internet. Primele trei zile după postare avînd peste 1000 de vizualizări pe zi.

Cu binecuvîntarea Preasfinţiei Voastre, vom continua Proiectul ,,Familii Model”, pentru a arăta şi accentua familii exemplare , care au mai mulţi de patru copii, familii în care domneşte frica de Dumnezeu, respectul faţă de familie, educaţie aleasă şi dragostea de Dumnezeu şi Sfînta Biserică.

III. Cu prilejul ,,Săptămîna Căsătoriei” pe site-ul mişcării www.familiafericita.wordpress.com , a fost creată o secţiune aparte, dedicată, ,,Săptămîna Căsătoriei”, unde au fost plasate articole educative, destinate tinerilor. Articolele au fost mediatizate pe reţele de socializare şi pe portalul creştin ortodox ,,Moldova Ortodoxă”.

Articolele au fost distribuite pe reţele de internet, în grupuri de tineri, grupuri dedicate familiei şi tinerilor.

IV. O altă activitate de promovare a fost o colaborare a Mişcării cu o pizzerie din or. Ungheni. În perioada 7-14 februarie, cuplurile şi familiile tinere au benefeciat de 3% reducere la tot asortimentul, în pizzeria ,,SUPER PIZZA”, din or. Ungheni, str. M. Eminescu,

Pe fiecare masă, în pizzeria ,,SUPER PIZZA”, care este populară în oraşul Ungheni, au fost puse la dispoziţia vizitatorilor foiţe informative, care conţineau informaţii despre activitate, şi site-ul www.familiafericita.wordpress.com. Între timp cît vizitatorii aşteptau comanda, accesau site-ul mişcării. Astfel site-ul a avut aproximativ 100 de vizitatori pe zi, numărul acesta crescînd spre sfîrşitul săptămînii. Am specificat pe foiţă ,,Ziua dragostei este în fiecare zi” pentru a arăta tinerilor poziţia noastră faţă de ,,Ziua îndrăgostiţilor”-14 februarie.

După activitatea petrecută, cu binecuvîntarea Preasfinţiei Vostre, am oferit o foaie de mulţumire, Directorului pizzeriei, Domnului Iurie CALIGA, care a fost binevoitor şi susţinător al iniţiativei noastre.

În urma acestor activităţi, peste 1000 de persoane, prin activităţi practice şi peste 2000 de persoane prin intermediul internetului, credem au învăţat un cuvînt de folos. S-au promovat valorile familiei, pentru o familie tradiţională, formată din bărbat+femeie+copii, pentru feciorie, pentru curăţenia trupească şi sufletească. Tinerii au fost îndemnaţi să se căsătorească ca să nu trăiască în relaţii de prietenie multă vreme, totodată trăind în păcat mai mult timp, necununaţi.

Preasfinţite Stăpîne, mulţumim pentru susţinere, cerem rugăciunile Presfinţiei Voastre, şi suntem recunoscători pentru ideile constructive şi pentru promovare!

Cu smerenie,

Preot Nicolai BOIAN,

Preşedintele Mişcării eparhiale ,,Pentru apărarea şi promovarea Fecioriei, a Vieţii şi Familiei Tradiţionale”

28.02.2016

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s