Mucenicia Familiei Împărătești — înțelepciune, credință și dragoste față de Dumnezeu

Pe data de 17 iulie pomenim mucenicia familiei împărătești, care a murit mucenicește, aducînd slavă lui Dumnezeu.

Profetiile referitoare la mucenicia Tarului si a familiei sale aveau sa se adevereasca foarte curînd.

romanov.Pe 21 martie 1917, Tarul Nicolae al II-lea Romanov, Tarina Alexandra si cei cinci copii ai lor au fost arestati de comisarii poporului si tinuti cu domiciliu fortat la Tarskoe Selo pana in august, cand au fost transportati la Tobolsk, oras complet lipsit de drumuri de acces, iar de aici la Ekaterinburg, in muntii Urali, unde au stat prizonieri in casa negustorului Ipatiev pana in ziua asasinarii lor.

Familia Imperiala se pregatea de patimire. Ştia bine ca nu exista alta cale.

„Pesemne ca pentru mantuirea Rusiei este necesara o jertfa rascumparatoare. Eu voi fi acea jertfa. Faca-se voia Domnului!”,

nota Tarul in jurnalul sau.

Pe langa suferinta exilului, crucea le era ingreuiata de umilintele, jignirile si batjocura la care-i supuneau fara incetare revolutionarii insarcinati cu supravegherea lor. Dar Tarul, Tarina si copiii le primeau pe toate cu smerenie si rabdare, iertandu-i pe toti, dupa pilda Mantuitorului.


tsarina-Alexandra-icoanaImparateasa Alexandra, cugetand la cuvintele Sfantului Serafim de Sarov, nota in jurnalul ei:

Cand esti ocarat, binecuvinteaza. Cand esti prigonit, rabda. Cand esti defaimat, mangaie. Cand esti chinuit, bucura-te. Aceasta este calea noastra. Cel ce va rabda pana ia sfarsit, se va mantui“.

Aceeasi cugetare o aveau si copiii, care fusesera crescuti de mici in duhul curat si adanc al Ortodoxiei. In modelarea lor sufleteasca, un rol insemnat l-a avut Stareta Elisabeta, pe care o iubeau si o cinsteau ca pe o maica duhovniceasca. Ea le-a insuflat credinta nestramutata in viata vesnica, invatandu-i ca lumea aceasta este trecatoare si plina de amagiri. Şi cuvantul ei a lucrat cu putere multa prin insasi pilda vietii sale, caci Ducesa Elisabeta a nesocotit toata stralucirea si slava lumii, inchinandu-si viata lui Hristos.
Dupa infiintarea Asezamantului, cele doua fiice mai mari ale Familiei Imperiale, Printesele Olga si Tatiana, mergeau adesea la manastirea Cuvioasei, luand parte in rand cu surorile la slujbe si la ascultarile de obste. Astfel, educatia religioasa primita si mai ales pilda vie de traire crestineasca din familie au plamadit de timpuriu in sufletele copiilor Tarului Romanov dragostea de Hristos si de viata vesnica.

De aceea, lunile grele de exil petrecute la Ekaterinburg n-au fost pentru sufletele lor tinere pricina de poticnire si zdruncinari launtrice, ci prilej de intarire in credinta pe calea cea stramta a patimirii.


In insemnarile ei din acea perioada, Printesa Tatiana scria:

„Credinciosii Domnului nostru Iisus Hristos mergeau la moarte ca la un praznic si stateau inaintea apropiatului sfarsit cu o desavarsita pace a duhului, care nu-i parasea nici o clipa. Ei se duceau sa intampine moartea linistiti fiindca nadajduiau ca vor merge la fericita viata vesnica, care incepe pentru cei credinciosi dincolo de mormant!».


Maria_Nikolaevna_of_Russia_1914-722x1024Printesa Maria,
la randul ei, copia intr-un caiet din exil poezia-rugaciune trimisa de Bekhtiev Familiei Imperiale la Tobolsk:

„In aceste zile de intuneric si zbucium,/ Doamne, da-ne rabdare sa induram cu vitejie/ asuprirea poporului celui fara de Dumnezeu/si chinurile calailor!/ Da-ne puterea, o, Dumnezeule drept,/ sa ajungem sa iertam nedreptatea aproapelui/ si sa primim cu blandete/ aceasta cruce insangerata si apasatoare./ Stapane al lumii, Dumnezeule nemarginit,/ Te rugam sa ne binecuvintezi/ in acest ceas cumplit si neindurator,/ daruind sufletelor noastre smerite/ pacea Ta!/ Şi cand ne vor duce la moarte,/ intareste sufletele robilor Tai/ cu puterea Duhului Tau celui Sfant,/ ca sa se roage cu blandete/pentru toti prigonitorii lor”.

Iar Printesa Olga, cea mai mare dintre surori, apasata de durere pentru suferinta Tarului condamnat si umilit in numele poporului pe care l-a slujit, scria:

„Tatal meu cere sa li se spuna tuturor celor ce i-au ramas credinciosi sa nu caute sa se razbune din pricina sa. El i-a iertat pe toti si se roaga pentru toti. Trebuie sa fim constienti de faptul caraul care se afla acum in lume va deveni si mai puternic, si ca raul nu se biruie cu rau, ci numai cu iubire“.

De altfel, toata corespondenta Familiei Imperiale din perioada exilului este plina de astfel de pasaje duhovnicesti, izvorate dintr-o adanca traire a invataturilor evanghelice. Singura aceasta corespondenta, daca ar fi fost cunoscuta la vremea ei, ar fi fost suficienta pentru a risipi calomniile raspandite in popor pe seama Familiei Imperiale. Dar acest lucru nu se dorea. Cand seful comitetului de ancheta desemnat de bolsevici sa adune dovezi pentru a-l acuza pe Tar de inalta tradare a intrebat de ce nu s-au publicat scrisorile lui si ale Tarinei, i s-a raspuns:

Daca le-am fi publicat, oamenii i-ar fi venerat ca pe niste sfinti!”.


romanovs1Detentia Familiei Imperiale, presarata zi de zi cu spinii durerilor si ai umilintei, a durat mai bine de un an.
In noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, la ordinul bolsevicilor, intreaga familie Romanov a fost asasinata: Tarul Nicolae al II-lea, Tarina Alexandra Feodorovna, Printesele Olga (22 ani), Tatiana (20 ani), Maria (18 ani), Anastasia (16 ani) si Tareeviciul Alexei (14 ani). Sufletele lor curate au fost jertfa bine-placuta lui Dumnezeu adusa pentru spalarea pacatelor poporului.

Dupa impuscare, trupurile neinsufletite au fost transportate cu un camion intr-o padure din apropierea orasului, apoi aruncate intr-o mina parasita langa satul Koptiaki. In cele din urma ucigasii au turnat acid sulfuric si benzina peste ele, le-au dat foc, iar ramasitele le-au ingropat in padure, niveland mormintele cu rotile camionului.

Pe 19 iulie a aparut in ziarul bolsevic stirea ca

„Nicolae Romanov a fost impuscat de un soldat al Armatei Rosii, in timp ce incerca sa evadeze”.


Nu se amintea nimic despre Tarina si copii. Minciuna, confuzia si nesiguranta erau raspandite cu buna-stiinta in popor.

Patruzeci de ani mai tarziu, deplangand aceasta cumplita nelegiuire si chemand poporul rus la pocainta adanca, Sfantul Ierarh Ioan Maximovici scria:

„Ce s-a intamplat in ziua aceea? Poporul s-a despartit de Unsul lui Dumnezeu, s-a despartit de stapanirea supusa lui Dumnezeu si l-a condamnat pe acesta la moarte. A disparut Tarul, a disparut Rusia. Lupta impotriva Tarului si a Rusiei era dusa de ateismul ascuns, care apoi si-a aratat fata in mod deschis. Poporul rus avea sa plateasca scump pentru pacatul regicidului. Suveranul era ucis si Rusia tacea. Nu s-a auzit nici o indignare, nici un protest in timp ce avea loc aceasta ingrozitoare ticalosie: aceasta tacere este marele pacat al poporului rus, savarsit in ziua Sfantului Andrei Criteanul, autorul marelui canon de pocainta care se citeste in Postul Mare. Unii l-au ucis, altii au incuviintat uciderea, iar altii nu i-au impiedicat cu nimic pe ucigasi. Cu totii suntem vinovati si cu adevarat trebuie sa spunem: Sangele lui asupra noastra si asupra copiilor nostri! (Mt 27, 25) “.



Bibliografie

Viata Sfintilor Martiri imperiali ai Rusiei, pag. 28

 Sfantul Ioan Maximovici. Predici si indrumari duhovnicesti, Ed. Sofia, Bucuresti 2006, pag. 117-118, 120

Реклама

Добавить комментарий

Заполните поля или щелкните по значку, чтобы оставить свой комментарий:

Логотип WordPress.com

Для комментария используется ваша учётная запись WordPress.com. Выход / Изменить )

Фотография Twitter

Для комментария используется ваша учётная запись Twitter. Выход / Изменить )

Фотография Facebook

Для комментария используется ваша учётная запись Facebook. Выход / Изменить )

Google+ photo

Для комментария используется ваша учётная запись Google+. Выход / Изменить )

Connecting to %s