Episcopul Petru Musteaţă: Cea mai frumoasă şi mai fericită tinereţe este cea trăită cu Hristos şi în Hristos

Preasfinţia Voastră, cum aţi pornit pe calea credinţei? De mic aţi fost apropiat de Biserică? Care au fost oamenii ce v-au marcat?

Preasfințitul Petru: Aş vrea să încep cu ultima parte a întrebării dumneavoastră, deoarece în ceea ce priveşte calea credinţei mele, cea mai mare recunoştinţă şi mulţumire o aduc părinţilor mei, care născîndu-mă prin voia lui Dumnezeu, în satul Lupa-Rece, raionul Orhei, mi-au oferit o aleasă educaţie creştină, îndreptîndu-mă astfel de mic pe calea credinţei şi a faptelor bune, cale pe care şi părinţii, la fel ca buneii şi străbuneii mei, au parcurs-o cu dragoste şi smerenie.

La noi era o tradiție, ca un copil din familie să meargă să stea cu buneii. Așa a fost voia lui Dumnezeu, ca eu din cei 9 copii, cîți eram în familie, mi-a fost rînduit să merg de a sta cu buneii, care locuiau în satul vecin, Codreanca. Aici, la buneii mei, întrucît ei erau profund credincioși și evlavioși, veneau adesea preoți, călugări, dar și maici de la mănăstirea Tabăra. Foarte multe lucruri sfinte, importante și folositoare pentru viață am auzit din discuțiile duhovnicești pe care le aveu buneii mei cu preoții și călugărițele ce îi vizitau. În acele timpuri mănăstirea Tabăra era închisă oficial, dar măicuțele viețuiau de sine stătător în căsuțele de prin sat și mai ales în cele din apropierea mănăstirii. Întrucît biserica din satul Codreanca nu fusese închisă, maicile veneau aici la slujbă. Prescurile pentru slujbă le făceau măicuțele la mănăstirea Tabăra, iar eu mă duceam pe jos, 7 km pînă la mănăstire, luam prescurile să le aduc pentru slujbă. Fiindcă măicuțele aveau cărți vechi de pravilă călugărească și de slujbă am învățat de la ele să citesc din acele cărți limba slavonă.

Pe parcursul verii, în vacanță, dar și în alte momente și sărbători de pe parcursul anului, mergeam cu aceste măicuțe la mănăstirea Japca, pentru că era singura deschisă dintre toate mănăstirile de la noi din țară. Aici făceam ascultare cît ședeam. Astfel, avînd parte de-o educaţie creştină, am început de mic să îndrăgesc lucrurile sfinte şi, mai cu seamă, să merg la sfintele biserici şi mănăstiri. De mic copil am frecventat biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Codreanca, unde am fost pălămar şi citeţ.

Mi-ar fi greu să enumăr pe toţi cei care m-au marcat într-un fel, căci sunt mulți,  însă aşa cum am menţionat, părinţii sunt primii care m-au educat nu doar cu cuvîntul, ci şi cu exemplul vieţii lor, de credinţă jertfelnică, de blîndeţe, omenie, cumsecădenie, dragoste creştină. De asemenea, oameni care m-au marcat prin viaţa lor plină de sfinţenie şi credinţă sunt, așa cum am mai zis, buneii mei, maicile de la mănăstirea Tabăra, preoţi şi duhovnici de la alte mănăstiri şi, mai cu seamă, cei pe care i-am întâlnit cînd am mers la seminarul din Odesa. Aș menționa, în mod deosebit, faptul că la Mănăstirea Hîncu sunt încă măicuțe care pe vremuri erau la mănăstirea Tabăra care mi-au dat un sfat bun, o povață creștină și m-au învățat să citesc sfintele cărți în slavonă.

Dar să știți că fiecare om întîlnit ne marchează într-un fel, fiindcă toţi oamenii sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi aşa cum spun Sfinţii Părinţi, în fiecare om este o bucăţică din Dumnezeu, iar aceasta nu înseamnă puţin, pentru că întîlnindu-te cu Dumnezeu sau chiar şi cu o bucăţică din El, nu ai cum să nu fii atins.

Preasfinţite Stăpîne, cunoaştem că una dintre direcțiile prioritare în cadrul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni  sunt  activităţile care îi implică pe tineri,  fiind un bun exemplu prin faptul că sunteţi mereu alături de generația tânără. Cum credeţi, pastoraţia tinerilor este o sarcină a Bisericii, sau este chiar o cale de întinerire şi de revigorare spirituală a bisericii?

Preasfințitul Petru: Într-adevăr, aşa cum aţi observat, în cadrul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, cele mai multe activităţi şi cele mai importante sunt cele cu şi pentru tineri. Şi nu întîmplător. Noi trebuie să conştientizăm că viaţa îşi are cursul ei și, prin urmare, cei mai în vîrstă, atunci cînd vor fi chemaţi de Dumnezeu, vor părăsi rîndurile noastre şi dacă nu suntem deschişi spre tineri, spre a conlucra cu ei, spre a-i chema în biserică, ne putem trezi la un moment dat fără creştin în biserică.

Sarcina de care aţi amintit, adică pastoraţia tinerilor, este, de fapt, grija și dragostea faţă de tineri, nu doar a Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, ci este grija întregii biserici. Căci biserica, indiferent de unde ar fi, din oraș sau din sat, nu contează e mare sau mică, ea trebuie să aibă tineri, deoarece o Biserică fără tineri este ca o familie fără copii, or, familia fără copii, e o famile fără bucurii și fără viitor.

Recent, în Episcopia de Ungheni şi Nisporeni, s-a desfăşurat ,,Ziua tînărului voluntar ATOM”, care a adunat sute de tineri. Cum credeţi care este rolul tinerilor în viaţa Bisericii şi cum ar trebui să-i atragem pe cei tineri în aceste activităţi?

Preasfințitul Petru: Asociaţia Tinerilor Ortodocşi care activează în cadrul Episcopiei noastre are ca scop trezirea conștiinței și promovarea valorilor creştin-morale în rîndul tinerilor. De la an la an numărul tinerilor din asociaţie creşte, iar aceasta ne bucură şi ne dă nădejdea să credem că anume ei vor fi creştinii sîrguincioşi de mîine ai bisericii. Pe tot parcursul anului curent, la toate activitățile dedicate tinerilor, au participat și s-au implicat 5 mii de tineri. Acești tineri, la rîndul lor, au prieteni, care poate sunt mai departe de biserică și Dumnezeu, și anume acești 5 mii de tineri îi pot aduce pe o cale mai bună, în felul acesta numărul tinerilor, așa cum am menționat, crește de la an la an. De aceea și activitățile din cadrul acestei asociaţii pentru tineri, încercăm să le facem în aşa fel încâtsă fie cît mai atractive, pentru a le trezi interesul să mai vină și la altele.

Metode de a-i atrage pe tineri în biserică şi în activităţi sunt multe, dar cel mai important este faptul ca biserica să nu fie tribunal care să le judece şi să le osîndească faptele necuviincioase şi căderile specifice tinerilor, ci biserica să arate tinerilor blîndeţe, bunătate, dragoste, să vadă că Biserica le este spijin, mîngîiere, ajutor, refugiu şi vindecare a toată neputinţa şi slăbiciunea care îi stăpîneşte. Mai întîi să știm, orice am face pentru tineri, să le facem pe toate cu dragoste şi, astfel, ei vor înţelege cît de mult îi preţuim, pentru că sunt valoroşi nu doar în faţa noastră, ci şi în faţa lui Hristos.

Faptul că unii tineri din asociaţie sunt voluntari activi ne bucură şi mai mult, deoarece vedem că ei au înţeles un lucru important: făcînd ceva de dragul lui Hristos şi din dragoste faţă de aproape, fără a primi răsplată, nu este o obligaţie, ci e o mare binecuvîntare, care ne aduce bucurie nu doar în viaţa aceasta, ci şi în cea viitoare.

Cît despre rolul tinerilor, nu doar în biserică, ci în general în viaţa de toate zilele, ne vorbește foarte frumos Sfîntul Ioan Gură de Aur, care zice: ,,Tu, tinere, eşti o lumină, ai menirea de a lumina nu doar pentru tine, ci pentru alţii, pentru cei cu viaţa rătăcită”.

Are Biserica încredere în tinerii săi că-i va duce mai departe valorile şi că le va păstra nealterate în timp?

Preasfințitul Petru: Bineînţeles că are încredere, dacă nu avea nu îi mai încredinţa valorile. Aici aş menţiona însă un lucru foarte important, cea mai bună educaţie nu este cea prin cuvînt, ci prin exemplul vieţii tale. Am putea spune că este important să le predăm tinerilor toate valorile ortodoxiei nealterate, dacă vor vedea că noi, cei mai în vîrstă, ne rugăm cu umilință, nu doar de formă; dacă postim aşa cum se cuvine, nu doar că ne-a spus preotul şi că trebuie să ne împărtăşim; dacă ne vor vedea citind sfintele cărţi; dacă ne vor vedea că mergem regulat la biserică; dacă vom fi blînzi, nu certăreţi şi răzbunători; atunci tinerii vor prelua, chiar dacă şi foarte tîrziu, lucrurile bune de la noi şi le vor duce mai departe.

În opinia Preasfinţiei Voastre, care sunt cele mai acute probleme ce îi frămîntă pe tineri astăzi?

Preasfințitul Petru: Cred că multe probleme stăpînesc tinerimea de astăzi, dar cea mai acută, ar putea fi lipsa de comunicare. Cu părere de rău, o bună parte dintre tineri nu-și au părinții acasă, nu au cu cine discuta la modul direct o problemă apărută în viața lor. Înceracă într-un fel să-și facă un prieten, dar care, de cele mai multe ori, îi dezamăgește și astfel se trezesc la un moment dat, că nu au cu cine comunica. Faptul că o bună parte din tineri discută pe toate rețelele de socializare nu poate fi numită comunicare, deoarece comunicarea se face cu o persoană reală de lîngă tine, nu cu cineva virtual, despre care nu știi cine e și cum e. Iar din lipsa de comunicare, mulți tineri săvîrșesc lucruri rele, se sinucid sau sînt stăpîniți de acest gînd, folosesc tot felul de ierburi și droguri, ce le strică tinerețea, își chieltuie pe la jocuri de noroc toți banii pe care părinții i-au trimis din străinătate, și multe altele. De aceea le recomand tinerilor să aibă un duhovnic care le va fi cel mai sincer prieten şi, totodată, îi va ajuta să scape de cursele cele primejdioase. Așa cum spune Cuviosul Siluan Atonitul: ,,Atunci cînd eşti în legătură directă cu duhovnicul, e semn că eşti în legătură strînsă cu Hristos”, or, cînd ai legătură cu Hristos viața, și-n primul rînd tinerețea ta va fi una frumoasă.

Preasfințite Stăpîne, ce-i atrage pe tineri la Ortodoxie?

Preasfințitul Petru: Probabil un răspuns mai convingător îl puteți afla chiar de la tineri ce anume îi atrage pe ei la Ortodoxie. Dar, în mod personal, cred că sinceritatea, dragostea prietenească, căldura sufletească, duhul acesta viu îi atrage și chiar îi face să rămînă în Ortodoxie.

Natalia Lozan. O altă lucrare plăcută lui Dumnezeu, pe care o aveți în grijă, este casa de copii ,,Preafericitul Iosif”. De unde a pornit această casă de copii, care au fost începuturile ei?  De ce ați ales ca protector pe Preafericitul Iosif? Cine sunt cei care vă ajută și vă sprijină în creșterea și educarea acestor copii?

Preasfințitul Petru: Atunci cînd îmi făceam studiile teologice la Seminarul din Odesa, nu departe de Seminar era o casă de copii. În preajma sărbătorilor de iarnă, dar și a altor sărbători, toți cei care eram în grupa noastră strîngeam cîte o rublă sau și mai mult, după puterile pe care le aveam ca studenți și, din banii adunați, cumpăram dulciuri sau chiar jucării și mergeam de le duceam acelor copilași. Cel mai mult m-a mișcat sufletește și m-a umplut de milă față de copiii orfani și necăjiți, cînd la respectivul orfelinat de care vă vorbeam au adus un copilaș micuț, găsit aruncat într-o canalizare. După această uimitoare întîmplare mi-am zis în sinea mea că dacă voi avea vreo dată posibilitatea, voi face și eu ca să adăpostesc copii orfani și abandonați.

După ce m-am călugărit, ajungînd deja, cu ajutorul lui Dumnezeu, slujitor și duhovnic al mănăstirii Hîncu, îmi sunau permanent în minte cuvintele: împlinește făgăduința ta, cea de a adăposti copii orfani. Socotind că ceea ce auzeam în minte este glasul lui Dumnezeu, mi-am zis să înfăptuiesc acest gînd.

Întrucît prin anii 1995 multe grădinițe nu funcționau, fiind închise din anumite motive, m-am adresat cu o cerere domnului Mircea Snegur, de a-mi acorda o grădiniță, unde să adăpostesc copii orfani și necăjiți. Astfel, domnia sa, fiind de acord cu dorința mea, mi-a oferit spațiul unei foste grădinițe din municipiul Chișinău, sectorul Buicani, de pe strada Onisifor Ghibu 4/2. Astfel, a luat ființă, cu multe încercări și greutăți la început, respectivul orfelinat de copii.

Acest orfelinat este unicul în felul său la noi în țară, întrucît copiii aduși aici, sunt îngrijiți, crescuți și educați corespunzător la nivelul cel mai înalt, iar mai apoi copiii pot să se întoarcă în mijlocul familiei de unde provin. Chiar dacă părinții au abandonat copiii respectivi, noi nu îi lipsim de drepturile părintești, ei au posibilitatea să se întîlnească și chiar să-i ia din nou în familie, dacă.

Tocmai de aceea și denumirea orfelinatului este Preafericitul Iosif, căci, după cum ne relatează Vechiul Testament, Iosif era penultimul copil al dreptului Iacov, fiind vândut de frații săi, a ajuns în Egipt, acolo, chiar dacă era orfan, a avut parte de o educație aleasă, iar după mulți ani, cînd el era deja om mare în Egipt, Dumnezeu a îngăduit ca să se întîlnească cu tatăl său și cu frații săi, bucurându-se unii de alții. Acest lucru se petrece și la noi în cadrul orfelinatului, pentru că multe sunt cazurile când copiii, cât și părinții au bucuria de a se revedea unii cu alții după foarte mulți ani.

Aș menționa și faptul că cei care absolvesc liceul fiind la orfelinat, nu sunt abandonați, ci îi ajutăm mai departe, la studii superioare, unii învață în Grecia, Romînia, Rusia și, bineînțeles, la noi în țară. Îi ajutăm mai apoi să se angajeze la muncă. Atunci cînd doresc să se căsătorească, de asemenea le oferim suport.

Cîți copii se află în prezent în orfelinat și cine sunt cei care vă ajută în creșterea și educarea acestor copii?

Preasfințitul Petru: Astăzi orfelinatul găzduieşte 59 de copii şcolarizaţi, care frecventează liceul „Onisifor Ghibu” din sectorul Buiucani, şi 11 copii preşcolari. Copiii din orfelinat nu se deosebesc cu nimic de colegii lor de clasă. Ei sunt la fel de frumos îmbrăcaţi şi bine îngrijiţi şi educaţi ca şi colegii lor.

Cît despre ajutor îi mulțumim, în primul rînd, lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru toate cîte ni le dă. Fiindcă orfelinatul se află sub patronajul Mănăstirii Hîncu, respectiv sarcina de îngrijire și de creștere a copiilor îi revine, întâi de toate, ei. Dar am putea spune că mai sunt și alți oameni de bună credință care se oferă să contribuie cu ce pot în sprijinirea orfelinatului.

Preasfințite Stăpîne, cunoaștem că aveți un program de activitate foarte încărcat, dar totuși mergeți săptămînal să vizitați copii. Cum vă primesc copilașii, ce reușiți să faceți împreună?

Preasfințitul Petru: Chiar dacă am programul încărcat cu activități Eparhiale, totuși merg sistematic la orfelinat, unde întîlnindu-mă cu copiii vorbim, ne jucăm, discutăm despre lucrurile care îi interesează pe ei. Acești copii au, mai întîi de toate, nevoie de afecțiune sufletească, de înțelegere, de dragoste părintească, iar eu mă strădui anume acestea să le ofer. Copii simt că o fac cu toată dragostea, tocmai de aceeea atunci cînd mă văd, îmi zic tată.

 Care sunt planurile de viitor pe care vi le propuneți cu ajutorul lui Dumnezeu, atît pentru generația în creștere, cît și pentru întreaga Eparhie?

Preasfințitul Petru: Cel mai important plan pentru toți este să împlinim învățătura evanghelică, să păstrăm dreapta credință. Totodată, doresc ca în cadrul Eparhiei pe care o păstoresc cu multă grijă, să fie o mai bună conlucrare a preotului cu tinerii și cu toți credincioșii. Dorim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să construim în fiecare sat biserică. Să atragem pe cît mai mulți credincioși la sfintele locașuri. Dorim ca, prin toate pîrghiile ce le avem la îndemînă, să-i îndepărtăm pe tineri de droguri, băuturi, discoteci, jocuri de noroc, pornografie și desfrîu, vicii prin care tinerii își pierd și trupul și sufletul.

Dar în mod personal, ca  un plan pentru viitor, îmi doresc să scriu o carte despre copiii orfani, ca în felul acesta, să afle mai mulți oameni despre necazurile, suferințele, dar și bucuriile acestor copii.

Ce mesaj ați dori să transmiteți tinerilor, care este îndemnul Preasfinției Voastre pentru ei, cum ar trebui să-și construiască viitorul, pentru ca viața lor să fie cu adevărat un exemplu?

Preasfințitul Petru: Le doresc, întîi de toate, să fie cît mai aproape de Hristos, căci cea mai frumoasă şi mai fericită tinereţe este cea trăită cu Hristos şi în Hristos. Mult aş vrea ca tinerii să aibă, măcar cîtuşi de puţin, preocuparea tînărului din Evanghelie, care venind la Mîntuitorul L-a întrebat: ,,Ce să fac, ca să moştenesc viaţa cea veşnică”. Indiferent în ce situație s-ar afla, aș dori să le sune permanent în conştiinţă glasul lui Hristos, care zice: ,,Tinere, ţie îţi zic scoală-te”.

Vă mulțumim Preasfințite Stăpîne pentru timpul acordat și vă dorim ca Bunul Dumnezeu să vă ajute și-n continuare în toată lucrarea și fapta bună și mîntuitoare spre binele Bisericii și al țării noastre.

Preasfințitul Petru: Vă mulțumesc și eu pentru urările de bine, și fie ca Atotmilostivul Dumnezeu să ne întărească pe toți, cu al Său Har și a Sa iubire de oameni, ca avînd peste noi binecuvîntarea cerească să le săvîrșim pe toate cu spor, dragoste și smerenie, pentru slava sfintei Sale Biserici și mîntuirea sufletului.

A consemnat Lozan Natalia

vladica-cu-tineri

Реклама

Добавить комментарий

Заполните поля или щелкните по значку, чтобы оставить свой комментарий:

Логотип WordPress.com

Для комментария используется ваша учётная запись WordPress.com. Выход / Изменить )

Фотография Twitter

Для комментария используется ваша учётная запись Twitter. Выход / Изменить )

Фотография Facebook

Для комментария используется ваша учётная запись Facebook. Выход / Изменить )

Google+ photo

Для комментария используется ваша учётная запись Google+. Выход / Изменить )

Connecting to %s