Plînsetul copiilor

După slujbă, părintele Ioan l-a întrebat pe Constantin, a cărui sotie născuse în urmă cu trei luni doi gemeni:
— Cum vă descurcati? Plâng copiii sau sunt cuminti?
— Plâng, părinte, ca toti copii. E greu de tot, dar e si frumos.
De fată era si Alexandru, un tânăr care se văita că nu mai poate suporta plânsetele copilului său de cinci luni:
Părintele îi spuse atunci lui:
— Vezi că se poate si fără să cazi în deznădejde?
— Nu stiu părinte cum face el, că în locul lui as cădea de pe picioare.
— Tu la ce te gândesti când îti plânge copilul?
— Mă gândesc că e un blestem să cresti copii si îi invidiez pe cei care se păzesc să nu facă. Se lipsesc de Sfânta Împărtăsanie, dar se lipsesc si de suferinte chinuitoare.
— Rău faci că gândesti asa. Niciodată păcatul nu e de preferat greutătilor vietii. Zi si tu, Constantine, tu la ce te gândesti când plâng copiii?
— Plâng acum, dar o să crească mari si frumosi, si o să uit plânsul lor. Când mă ajunge oboseala, si plânsetele lor mă apasă, îmi zic: mai bine aud acum plânsetele copiilor mei, pe care îi iubesc, decât să aud pe lumea cealaltă plânsetele păcătosilor care ard în focul iadului.

Реклама

Добавить комментарий

Заполните поля или щелкните по значку, чтобы оставить свой комментарий:

Логотип WordPress.com

Для комментария используется ваша учётная запись WordPress.com. Выход / Изменить )

Фотография Twitter

Для комментария используется ваша учётная запись Twitter. Выход / Изменить )

Фотография Facebook

Для комментария используется ваша учётная запись Facebook. Выход / Изменить )

Google+ photo

Для комментария используется ваша учётная запись Google+. Выход / Изменить )

Connecting to %s