Sfinţii Mucenici Timotei şi Mavra – modele de convieţuire creştină

Pătimirea Sfinţilor mucenici Timotei şi Mavra este un model pentru toţi creştinii căsătoriţi şi nu numai. Sfântul Timotei, creştin din Tebaida Egiptului, în vremea împăratului Diocleţian. La numai douăzeci de zile de la căsătoria lui cu frumoasa Mavra, el este pus în faţa opţiunii ultime între credinţă şi moarte. Sfântul Timotei era citeţ al Sfintelor…

Lasă-l (o) să se distreze, nouă ce ne-a folosit dacă am fost cuminți? Să-și trăiască tinerețea”!

Din păcate tinerii din zilele noastre sunt atrași de la o vârstă din ce în ce mai mică de viața sexuală, îndoctrinați fiind de mijloacele media, și lipsiți de credință. Este mult mai ușor să se păzească înainte de cădere, decât după ce păcatul a prins rădăcini în ei. De aceea eu adresez sfaturile mele familiilor…

PS PETRU: Importanța predării religii și rolul acesteia în formarea copiilor ca oameni responsabili ai societății

Cuvîntul Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, citit Duminică, 14 mai 2017, în incinta gimnaziului „Valeriu Bulicanu” din satul Boldureşti, rn. Nisporeni, PE TEMA: Importanța predării religii și rolul acesteia în formarea copiilor ca oameni responsabili ai societății Preacucernici preoți, stimați profesori, dragi părinți și iubiți tineri, Hristos a Înviat!!! Mai întîi de toate vreau…

Felicitare și Rugăciune de Ziua Internațională a Familiei

Cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în data de 15 mai, 2017, declarată ca fiind ,,Ziua Internațională a Familiei”, protoiereul Nicolai Boian, Președintele Mișcării eparhiale ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei Tradiționale”, a săvîrșit Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în catedrala episcopală ,,Sf. Bin. Mare Cneaz Alexandru Nevski”, din or.…

Scrisoare către cei care sunt departe de Casă

SCRISOAREA PĂRINTELUI FILOTHEI ZERVAKOS CĂTRE UN FIU DUHOVNICESC AFLAT DEPARTE DE CASĂ Fiul meu duhovnicesc întru Hristos, Acolo unde te afli, departe de părinţi, rude, patrie, trebuie să ştii că nu eşti departe de Dumnezeu, Tatăl ceresc, care este pretutindeni prezent. Şi când Îl iubeşti, Îl cinsteşti, Îl slăveşti, şi Acela te va iubi, cinsti şi slăvi.…

Nucile şi beneficiile lor

Nucile au fost încă din timpuri străvechi asociate cu intelectualii, deoarece forma lor seamănă cu cea a creierului. Acum ştim însă că, pe lângă aceasta, ele sunt pline de factori care ajută la păstrarea unei sănătăţi optime. Nucile constituie o bogată sursă de energie, conţinând mulţi nutrienţi, antioxidanţi şi vitamine esenţiale pentru o bună funcţionare…

Doi pași esențiali înainte să faci „pasul cel mare” al căsătoriei

Casătoria este una dintre cele şapte Taine ale Bisericii. Pentru un creştin, legătura cu o femeie în afara căsătoriei bisericeşti poate fi comparată cu săvârşirea Liturghiei de către o persoană care nu a primit darul preoţiei: prima este socotită desfrânare, iar a doua ‒ profanare a unui lucru sfânt. Când în timpul cununiei se rostesc cuvintele: „Se…

Locul duhovniciei în studiile peste hotare

Părinte, o fată care studiază în străinătate mi-a scris următoarele: «Îmi spune gândul că niciodată nu voi putea spori duhovniceşte”. Bine, dar acel suflet tocmai în Europa s-a gândit să facă acest lucru? Acolo nu a mers să sporească duhovniceşte, nici ca să se închinovieze, ci să dobândească numai cele ce îi sunt necesare pentru…

A-ţi păstra fecioria până la căsătorie înseamnă pentru mine, a-ţi respecta părinţii, propriul corp şi viitorul soţ

Sunt fată, am aproape 21 de ani şi sunt studentă în domeniul medical. Sunt întru totul deacord cu a-ţi păstra fecioria până la căsătorie atât pentru fată cât şi pentru băiat. Nu am avut niciun iubit, deci mi-am păstrat fecioria până la vârsta aceasta şi pot să zic că nu regret deloc. Am observat de-a…

Ziua Femeii Creștine la Catedrala Episcopală din or. Ungheni și premierea Concursului ,,Femeia – Inima Familiei!”

Doamne, Dumnezeul nostru, primeşte această rugăciune stăruitoare de la noi, robii Tăi, şi ne miluieşte după mulţimea milei Tale şi trimite îndurările Tale peste toate femeile creștine, dreptmăritoare, de pretutindenea, peste noi şi peste tot poporul Tău, care aşteaptă de la Tine mare şi bogată milă. Cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în…

Mesaj de Felicitare tuturor Femeilor Creștine, al Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni

Dragi femei creștine! Multstimate Mame, bunici, soții, fiice! În această Dumincă luminată, ,,Duminica Femeilor Mironosițe”, cînd pliroma Bisericii Ortodoxe prăznuiește Ziua Femeilor Creștine, vă împărtășim cu drag, recunoștință și cele mai frumoase urări praznicale! Femeia, a fost creată de Dumnezeu, ca aceasta să fie sprijin și punct de pornire pentru orice faptă bună, deoarece menirea…

,,Primul cuvînt e: Mama” Eseu din Concursul ,,Femeia-Inima Familiei!”

Mamă-primul cuvinat rostit de fiecare copilaș. De această persoană depinde începutul vieții noastre. Ea legăna copilul cintindu-i duios, îl alăptează cu plăcere, îl învață a avorbi a merge. Mamă este începutul începuturilor. La vîrsta adolescenței fiecărui copil le pare că părinții niciodată nu au dreptate, însă mai tîrziu își dau seamă că nu avut dreptate.…

Pierderea fecioriei şi marea Taină a Nunţii

Dacă în urmă cu 20-30 de ani fecioria era privită ca fiind o calitate de care depindea onoarea familiei, astăzi nu mai reprezintă o valoare care trebuie respectată. Dacă în trecut aceasta era o virtute, iar pierderea ei înainte de căsătorie nu era bine văzută, astăzi trăim vremuri în care, mai mult ca niciodată, valorile…