Locul duhovniciei în studiile peste hotare

Părinte, o fată care studiază în străinătate mi-a scris următoarele: «Îmi spune gândul că niciodată nu voi putea spori duhovniceşte”. Bine, dar acel suflet tocmai în Europa s-a gândit să facă acest lucru? Acolo nu a mers să sporească duhovniceşte, nici ca să se închinovieze, ci să dobândească numai cele ce îi sunt necesare pentru…

Postul copiilor

Părinte, copiii de cinci-şase ani trebuie să postească înainte de Sfânta împărtăşanie? Cel puţin seara trebuie să mănânce mâncare de post cu untdelemn. Dar aceasta este o problemă pe care o rânduieşte duhovnicul. Este mai bine ca mama să întrebe pe duhovnic, deoarece copilul poate avea o problemă de sănătate şi este nevoit să bea…

Neliniştea tinerilor pentru aflarea rostului lor în viaţă

Părinte, neliniştea unui tânăr pentru aflarea rostului său în viaţă se datorează necredinţei? Nu întotdeauna. Adeseori tinerii care se interesează cum să se aranjeze mai bine, dar să se afle şi aproape de Dumnezeu, se neliniştesc pentru rostul lor în viaţă.   Iar lucrul acesta dovedeşte sănătatea lor duhovnicească. A nu se gândi şi a nu…

Binecuvântarea părinţilor

Binecuvântarea părinţilor este cea mai mare binecuvântare pentru copii. De aceea copiii trebuie să se îngrijească să dobândească binecuvântarea lor. nu ai văzut până unde a ajuns Iacov pentru a lua binecuvântarea tatălui său? S-a înfăşurat până şi cu piei de oaie.          Şi mai ales binecuvântarea mamei este un lucru mare. Cineva spunea: «Fiecare…

Mame cu servici

Părinte Paisie, este bine ca femeia să lucreze?          Ce spune bărbatul ei?          El o lasă să facă ceea ce o odihneşte sufleteşte.         O tânără care a studiat şi a început să lucreze înainte de a se căsători, cu greu îşi va lăsa serviciul atunci când va deveni mamă, pentru a se dărui…

Îngerul păzitor ocroteşte copiii

Părinte Paisie, de ce Dumnezeu îi dă fiecărui om câte un înger păzitor, de vreme ce El însuşi ne poate ocroti? Faptul că Dumnezeu rânduieşte fiecăruia înger păzitor arată grija deosebită a lui Dumnezeu pentru făptura Sa, şi trebuie să-i fim recunoscători pentru aceasta. Îngerii ocrotesc în mod deosebit pe copiii cei mici şi încă…

Respectul între soţi

Dumnezeu pe toate le-a rânduit cu înţelepciune. Pe bărbat l-a înzestrat cu un fel de harisme, iar pe femeie cu un alt fel. I-a dat bărbatului bărbăţie, pentru ca să se descurce în situaţiile grele şi pentru ca femeia să se supună lui. Căci, dacă ar fi dat şi femeii aceeaşi bărbăţie, nu s-ar fi…

Cîți copiii să avem în familie ?

De multe ori, destule perechi de soţi îmi destăinu-iesc neliniştea lor cu privire la naşterea de prunci şi îmi cer părerea. Unele perechi se gândesc să facă doi-trei copii, iar altele doresc să dobândească mai mulţi. Însă ceea ce îi va ajuta cel mai mult este să lase lui Dumnezeu acest subiect al naşterii de…

Începutul cel bun al vieţii familiale. Sfaturi pentru o familie armonioasă

Părinte Paisie, un oarecare tânăr, ce s-a hotărât pentru viaţa de familie, m-a întrebat cum o poate începe corect.             Mai întâi să se îngrijească să afle o fată bună, care să-l odihnească sufleteşte, pentru că pe fiecare îl odihneşte alt caracter de om. Să nu caute să fie bogată şi frumoasă, ci mai ales…