Să prețuim viața! Cuvinte de la tineri pentru tineri

Viața este un dar de la Dumnezeu. Pentru cei care cred în Hristos Mîntuitorul ea este unică, frumoasă și plină de roade. Grijele pămîntești împovărează viața, sărăcia materială și duhovnicescă, tristețea, dezamăgirea, visele neîmplinite deseori invadează sufletele oamenilor. Însă omul care își pune nădejdea în Domnul, trăiește cu credință și iubire față de apropele său,…

Nu mai creaţi durere!

Cea mai mare parte a durerilor omeneşti sunt inutile. Ele sunt create de dvs. înşivă, atâta timp cât viaţa vă este condu­să de o minte care nu este supusă observării. Nu există om a cărui viaţă să fie total lipsită de durere şi de suferinţă. Oare nu este vorba mai degrabă de a învăţa să…

Despre soarta celor nebotezați și handicapați psihic

Handicapaţii psihic sunt handicapaţi numai pentru noi, nu pentru sine şi nu pentru Dumnezeu. Duhul lor se dezvoltă pe o cale aparte. Poate că noi, cei „înţelepţi», ne vom vădi mai prejos decât handicapaţii. Iar copiii sunt îngeri ai lui Dumnezeu cu toţii. Cei nebotezaţi, la fel ca toţi cei aflaţi în afara credinţei, trebuie încredinţaţi milostivirii lui Dumnezeu.…

Pentru tine, care în fiecare zi lupți …

Tu, care în fiecare zi te lupţi cu valurile mării acestei vieţi cuprinse de furtună şi eşti încărcat cu atâtea păcate, ai nevoie în permanenţă de mângâierea Sfintelor Scripturi. Te afli în prima linie a luptei pentru supra-vieţuire şi eşti rănit în permanenţă. Femeia ta te mânie, fiul tău te supără, angajatul tău te enervează,…

Sfîntul Luca al Crimeei, sau cum poți fi Soț, Tată, Medic, Preot, Călugăr, Ierarh și Sfînt totodată

în ziua prăznuirii Sfîntului Luca al Crimei, 11 iunie.   Pornind de la cuvintele cuviosul Isaac Sirul, care spunea: „Calea omului spre  Dumnezeu este o cruce de zi cu zi. Și nimeni nu s-a suit la cer fără osteneală”, putem afirma că întreaga viață a Sfîntului Ierarh Luca se cuprinde în aceste cuvinte, și astfel …

Seminar la liceul Ion Creangă din or. Ungheni, ,,Alege viaţa şi niciodată nu vei regreta»

La data de 17.12.2015. cu binecuvîntarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, în liceul Ion Creangă, a avut loc un seminar pe tema ,, Avortul. Fugi de pacatul strigător la cer, alege viața și niciodată nu vei regreta”. Tema face parte din tematica anului 2015, dedicată ocrotirii familiei, continuînd ciclul de teme predate tinerilor…

Minune întâmplată în Chişinău

 (pentru mamele care vor să facă avort) Cazul s-a întâmplat cu o creştină din oraşul Chişinău. Aceasta i-a relatat părintelui său duhovnic. Un fapt ordinar la prima vedere, dar nemaiîntâlnit şi minunat în adevăratul sens al cuvîntului. Femeia avea un cîine prin ogradă, aşa cum obişnuieşte să aibă fiecare om pe lîngă casa lui. La…