„Mama, ideal de femeie, fermecător și venerat”.
Lev Tolstoi
Mama este mereu lângă tine. E îngerul păzitor al fiecăruia. O găsești în adierea frunzelor pe lângă care treci, în mirosul mâncărilor pe care ți le amintești din copilărie. Ea e în florile pe care alegi să le dăruiești, ea e în toate zâmbetele tale de zi cu zi. O găsești în mâna care te atinge pe frunte când ai febră, în liniștea din zilele ploioase când te simți melancolic/ă, ea e în culorile curcubeului și în căldura pe care o simți în diminețile reci de Crăciun.
Când plec undeva, și sunt departe, îmi sun mama, Elena, să-i transmit gândul meu de bine. De fiecare dată amândouă ne aducem aminte de momentele frumoase petrecute împreună. Râdem, suspinăm, visăm, ne bucurăm, povestim ce a mai gătit, ce am mai scris pe papirusul vieții, popasurile și hopurile, dacă am mâncat, dacă m-am îmbrăcat, dacă am răcit, vrute și nevrute. Așa e mama, grijulie! Pentru mama am rămas tot puiul ei și așa va fi mereu oricât de multe urme vom avea pe frunte sau viața ne va ninge părul. Cât timp ne trăiesc părinții, noi suntem copii. Și e firesc să fie așa.
I-am văzut chipul mamei îngândurat și obosit. Și i-am văzut mâinile muncite și îmbătrânite…A fost nevoie să devin mare pentru a o înțelege pe mama, pentru a înțelege câte frământări interioare, câte visuri neîmplinte, câte dureri și doruri nespuse a ascuns în sufletul ei. Oare cum a învățat să se pună pe locul doi și cum a învățat să se abandoneze și să trăiască prin mine? Câtă forță a putut să aibă inima ei, care a suspinat și a plâns atât pentru mine, cât și pentru toate durerile și nedreptățile la care a fost ea supusă? Mama e cea care mereu spune: „lasă că o să treacă și mâine o să vezi ca să fie mai bine!” Există câte o mamă pentru fiecare copil și acea mamă i se potrivește cel mai bine, pentru că simte instinctiv lucrurile care i se întâmplă. Odată, demult, am fost o singură ființă și de aceea purtăm cu toții o fărâmă din inima mamei.
De la mama știu o mulțime de lucruri: să nu uit să fiu om, să iubesc fără să aștept ceva în schimb, să iert pentru liniștea mea, să ajut pe oricine, să mângâi fără greață orice rană a sufletului sau a trupului, să rabd valurile și provocările vieții, pentru că după orice noapte vine și zi, și după orice ploaie apare soarele. Tot mama m-a învățat să gătesc orice fel de mâncare, să spăl, să calc, să fac curat, să fiu gospodină și independentă, să nu depind de nimeni niciodată și să nu aștept nimic din exterior. Să muncesc și să mă ridic singură, fără compromisuri. Decât să înting în unt și să mă uit în pământ, mai bine înting în sare și mă uit la soare! Știu ce înseamnă și subțire și gros, și puțin și mult, și zâmbet și lacrimă, încă de mică. Mama m-a învățat că mulțumită și fericită nu mă face ceea ce am în pungă, ci ceea de am în inimă și să nu-mi fie frică de nimeni și nimic, decât de Doamnul! Mi-a spus mereu că sunt puternică, deșteaptă și frumoasă: „Mami te iubește, viața este frumoasă, tu ești iubire!”
Nu am nevoie de ceva sau de cineva ca să iubesc. Iubirea este mereu în mine și radiază ca un soare. Iubirea topește totul, ea vindecă, umple tot golul. Secretul este iubirea și este în fiecare, doar că nu vrem să o vedem, să o atingem, să o simțim.
Of, mamă, dacă aș fi știut mai devreme, dacă aș fi înțeles mai devreme toate astea! Nu ți-aș mai fi întors spatele când îmi dădeai un sfat, nu te-aș mai fi contrazis și nu aș mai fi ridicat tonul la tine. Nu aș fi spus niciun cuvânt care să-ți rănească sufletul atât de fragil! Ți-aș fi spus cât mai des că te iubesc și că ești frumoasă. Ți-aș fi mulțumit pentru fiecare clipă de dăruire și pentru sacrificiile tale neobosite. M-aș fi plimbat mai mult cu tine și mai puțin cu prietenii mei. Te-aș fi rugat să stai cu mine la masă și te-aș fi servit eu, să simți și tu că ești iubită. Nu te-aș mai fi lăsat să muncești atât și nu aș mai fi cerut atât de multe de la tine. Aș fi făcut tot posibilul să-ți bucur inima, să îți arăt că toate eforturile tale făcute cu atâta iubire îți sunt acum răsplătite cu recunoștință și dragoste.
Sunt multe de spus despre mama. Niciunul dintre noi nu ar putea epuiza toate cuvintele și gândurile ce înveșmântează ființa cea mai dragă de pe pământ. Cuvintele nu-mi ajung acum. Restul le va spune inima…
Nu pot încheia aceste gânduri de gratitudine către maica mea, icoana vieții mele, decât cu un cuvânt de-al ei: „Maria, să fii veselă și să râzi mult! Te iubește mult mama!”
Sărută-mi Doamne sufletul, așa cum mama odinioară pupa rana, ca să nu mă mai doară!…
Ursu Maria, 18 ani,
sat. Gherman, r-nul Ungheni
pentru concursul ,,Femeia – Inima Familiei!”
Pentru o familie fericită 