,,Femeia-ființa cu două inimi” Eseu din Concursul ,,Femeia-Inima Familiei!”

Femeia întruchipează finețea și puterea într-o singură ființă, ea este acea persoană și acel sceptru care conduce lumea din spatele bărbatului. Reprezintă acea frumusețe divină care Dumnezeu a creat-o din pămînt pentru a da nașterii blîndeții, purității, dragostei și iubirii unui altuia. Drept și sfînt, ne învață Sfîntă Scriptură ca‘’ femeia este făcută din coastă lui Adam pentru a fi protejată, prețuită și nu pentru a fi jignita sau izgonită”.

Pe lîngă bărbat, femeia este cea mai frumoasă și specială creatură ai lui Dumnezeu. Femeia este  unica ființă iubitoare în care se zbat două inimoare. Unică care poate da nașterii unei noi generații și unică care poate să conducă acest pămînt mare.

Necătind că frumusețea femeii este mai presus de toate frumusețile, tot ea este acea sursă de inspirație a marilor poeți scrisă și regăsită în versurile și povețele lor.

Ea este cea care ne da viață și tot ea este cea fără de care nu putem trăi. De la ‘’femeie’’ cuvîntul începe să se răspîndească dînd sens mai multor înțelesuri, că această ființă treptat se transformă într-o mamă, la care ea este cea care te-a rupt din firea ei și la fel ea este cea care nu te va lasă niciodată. Fizicul mamei poate nu este atît de puternic însă ceea ce poartă ea în suflet este de nedescris. Greutatea mamei nu se subînțelege prin muncă grea, ci prin educația copiilor, creșterea lor, îndrumarea spre Dumnezeu, spre o lume mai colorată, mai bună. Trecînd prin foc și ger, mama nu oftează niciodată, findca o mamă adevărată mereu va face posibilul că să-și vadă copilul tot mai sus pe scară vieții, indrumindul pe cele mai bune cărări și tinindu-l mereu de mînă pentru a nu cădea sau a nu se împiedică de ceva.

Femeia este cel mai bun actor în viață, jucînd în fiecare zi o mulțime de roluri cu mii de cuțite înfipte în spate prefăcîndu-se că viață-i roz și transmițînd și redînd acel zîmbet fals însă credibil ce-l citim în fiecare zi de pe față ei. Poate că nu e un zîmbet fals, dar sigur că acest zîmbet ascunde și multe greutăți. Acei ochi spălați în lacrimi și mai senini decît puritatea cerului, acele mîini care vor rămîne mereu calde, dar tot odată înghețate și tăiate de la frig și muncă grea. Acele fapte mici și neobservate de nimeni, însă lăsînd în spatele lor niște urme imense.

Femeia este flacără eternității care va genera lumina și culoarea desăvîrșită întregii lumi!

Valeria Scutelnic, 18 ani,

or. Ungheni,

pentru concursul ,,Femeia – Inima Familiei!”

femeia

 

Реклама

,,Femeia-ființa cu două inimi” Eseu din Concursul ,,Femeia-Inima Familiei!”: Один комментарий

Добавить комментарий

Заполните поля или щелкните по значку, чтобы оставить свой комментарий:

Логотип WordPress.com

Для комментария используется ваша учётная запись WordPress.com. Выход / Изменить )

Фотография Twitter

Для комментария используется ваша учётная запись Twitter. Выход / Изменить )

Фотография Facebook

Для комментария используется ваша учётная запись Facebook. Выход / Изменить )

Google+ photo

Для комментария используется ваша учётная запись Google+. Выход / Изменить )

Connecting to %s